De ce refuza sa creasca persoanele narcisiste?
De ce refuza
narcisicii sa creasca? De ce amana sa-si traiasca viata inevitabila de adult,
considerand-o a fi o experienta dureroasa care trebuie evitata platind un pret
scump in defavoarea cresterii personale si auto-realizarii ca individ? Pentru
ca a ramane esential un copil este o stare care ii hraneste toate nevoile si
apararile narcisice.
Narcisismul
patologic este o aparare timpurie impotriva abuzului si traumei, care apare de
regula in copilarie sau in adolescenta timpurie. Astfel, narcisismul este
intotdeauna impletit cu emotiile, deficitele cognitive, si felul de a vedea
lumea ale unui copil sau adolescent abuzat. A spune "narcisic" inseamna a spune
"copil abuzat, traumatizat". Este important sa stim ca rasfatul exagerat,
supraevaluarea, idolatrizarea copilului sunt tot forme de abuz parental. Nu
exista nimic mai gratificant narcisic decat admiratia si adulatia pe care unii
copii precoce le primesc ("copiii minune"). Narcisicii care sunt rezultatele
rasfatului excesiv, ale posibilitatii de refugiu permanent, devin dependenti de
acestea.
Bebelusul simte
ca este centrul universului, ca este cel mai important, ca este omnipotent. In
aceasta faza a dezoltarii, parintii sunt perceputi ca nemuritori, atotputernici,
ca exista numai pentru a implini nevoile bebelusului, pentru a-l proteja si a-l
hrani. Bebelusii se vad pe sine, dar si pe ceilalti intr-un mod imatur,
idealizat. Aceasta etapa se numeste narcisim primar in psihanaliza.
In mod
inevitabil, conflictele care apar in decursul vietii conduc catre un anumit
grad de deziluzionare. Daca acest proces este abrupt, inconsistent,
imprevizibil, capricios, arbitrar sau intens, atunci ranirile pe care le
suporta stima de sine a copilului pot fi severe si deseori ireversibile. Mai
mult decat atat, atunci cand suportul empatic crucial pe care ni-l ofera cei
care ne ingrijesc (parintii sau alte persoane substitutive, obiectele primare
in psihanaliza) lipseste, sentimentul propriei valori si cel al stimei de sine
din viata adulta tind sa fluctueze intre supraevaluare (idealizare) si
subevaluare, devalorizare, atat de sine cat si a altora.
Adultii
narcisici sunt considerati a fi rezultatul unei dezamagiri profunde, al unor
deziluzii radicale fata de persoanele semnificative din viata lor in perioada
copilariei. Adultii sanatosi accepta in mod realist faptul ca au anumite limite
si pot face fata cu succes dezamagirilor, retragerilor, esecurilor, criticilor
si deziluziilor. Propria lor valoare cat si stima de sine sunt constante si
pozitive, nu sunt afectate in permanenta in mod substantial de catre
evenimentele externe.
Narcisismul
primar este in psihologie un mecanism de aparare comun in primii ani de viata
(de la sase luni la sase ani) si are scopul de a proteja copilul de
inevitabilele raniri si temeri care sunt implicate in procesul de
separare-individuatie (procesul prin care bebelusul devine o entitate separata
si individuala) al dezvoltarii.
Narcisismul
secundar sau patologic este un mod de a gandi si a se comporta in perioada de
adolescent sau de adult care implica infatuare, obsesia de sine si excluderea
celorlalti. Narcisimul se manifesta prin urmarirea permanenta a gratificarii
personale, a obtinerii atentiei, prin dominanta sociala si ambitia personala,
laudarosenie, lipsa sensibilitatii fata de ceilalti, lipsa empatiei si/sau
dependenta excesiva de ceilalti in viata de zi cu zi.
Narcisismul
patologic se afla in centrul tulburarii de personalitate narcisica.
Atunci cand un individ (la orice
varsta) intampina un obstacol insurmontabil in progresul de la un stadiu la
altul al dezvoltarii personale, va regresa la etapa infantila narcisica mai
degraba decat sa intampine obstacolul. In regresie, persoana se poarta
copilareste, imatur, simte ca este omnipotenta, judeca gresit puterea sa,
subestimeaza provocarile, pretinde a fi cel care le stie pe toate.
Sensibilitatea fata de nevoile altora, emotiile pe care le simte pentru ei, se
deterioreaza intens, poate deveni intolerabil de arogant, cu tendinte sadice si
paranoide si mai presus de orice cauta admiratie neconditionata. Preocuparile
narcisicilor includ fantasme, gandire magica si visare diurna, iar in acest mod
ei tind sa-i exploateze pe ceilalti si sa-i invidieze.
Functia principala a unui astfel
de narcisim secundar reactiv si trecator este de a incuraja individul sa se
angajeze intr-un tip de gandire magica pentru a "goni" problema, a o "vraji" ,
sau a o intampina de pe o pozitie de omnipotenta. O tulburare de personalitate
apare atunci cand atacurile repetate asupra obstacolului continua sa esueze -
in special cand esecurile recurente au loc in stadiile de formare a
personalitatii (zero - sase ani).
Contrastul dintre lumea
fantastica ocupata (temporar) de individ si cea reala in care continua sa fie
frustrat este prea acut pentru a-i face fata pentru mult timp. Disonanta duce
la decizia inconstienta de a trai in lumea fanteziei, a grandiozitatii in mod
"justificat".
Narcisicul
esueaza in a-i vedea pe ceilalti (oameni, situatii) ca fiind alcatuiti din
elemente bune si rele. Ei ori isi idealizeaza obiectul, ori il devalorizeaza.
Lucrurile sunt vazute in alb si negru, obiectul este ori bun ori rau.
Atributele "rele" sunt intotdeauna proiectate, transferate sau externalizate in
alt mod, cele "bune" sunt internalizate pentru a putea sprijini grandiozitatea
sa, inflatia narcisismului si a fantasmelor de grandoare, dar si pentru e evita
durerea asociata cu deziluzionarea.
Narcisicul cauta sa se
alimenteze cu provizii narcisice pe care le foloseste pentru a-si regla
auto-suficienta care este deseori fragila si fluctuanta.
Este universal
acceptat ca orice copil trece printr-o etapa de separatie de parintii sai si
printr-una de individuatie, ca o consecinta a separatiei.
Abuzurile si traumele din
copilaria timpurie atrag dupa ele strategii de a face fata si utilizarea
anumitor mecanisme de aparare, inclusiv narcisismul. Una dintre strategiile de
a face fata este retragerea in interior, cautarea gratificatiei la o sursa
sigura, demna de incredere si disponibila oricand, propriul self. Copilul,
speriat de respingere si abuz se va retine de la interactiunea cu ceilalti si
va apela la fantasme grandioase in care este iubit si isi este auto-suficient.
Ranirea repetata poate conduce catre dezvoltarea unei personalitati narcisice.
Sursa tuturor
problemelor narcisicilor este faptul ca ei cred ca toate relatiile cu ceilalti
oameni sfarsesc invariabil prin umilinta, tradare sau abandon si aceasta
credinta este inradacinata din copilaria foarte timpurie de catre parinti si
prin experientele pe care le au cu celelalte persoane.
Narcisicul
intotdeauna generalizeaza, pentru el interactiunea emotionala si orice fel de
interactiune este menita sa sfarseasca intr-un mod nefericit. Sa se ataseze de
un loc, de o slujba, de un bun, de o idee, de o initiativa este la fel de
dificil cum este sa se ataseze de o persoana si din acest motiv narcisicul
evita intimitatea, prieteniile, dragostea, emotiile in general, obligatiile,
dedicarea, perseverenta, planificarea, investitiile emotionale sau de orice alt
fel. Narcisicii nu pot fi empatici, nu dezvolta niciodata un simt al
securitatii sau al placerii.
Copiii reusesc
sa "scape" cu trasaturi si comportamente narcisice. Ei ii invidiaza pe ceilalti
copii, ii urasc uneori, rivalizeaza cu ei si intra in competitie pentru a-si
alimenta narcisismul. Copiii sunt iertati pentru grandiozitatea afisata, pentru
ca se cred extrem de importanti, chiar sunt incurajati sa dezvolte astfel de
sentimente pentru a-si cladi o stima de sine foarte buna. Copiii isi exagereaza
frecvent talentele, deprinderile, relatiile cu altii, trasaturile de
personalitate, exact genul de lucruri pentru care narcisicii sunt pedepsiti. Ca
parte a unei traiectorii de dezvoltare normala si sanatoasa, copiii sunt la fel
de obsedati ca si narcisicii de fantezii de succes nelimitat, faima,
omnipotenta, stralucire inegalabila. Adolescentii este de asteptat sa fie
preocupati de frumusetea corporala, de performantele sexuale, de iubirea
ideala, vesnica. Ceea ce este normal in
primii 16 ani de viata este considerat anormal, patologic, mai tarziu.
Copiii sunt ferm
convinsi ca sunt unici si din acest motiv cred ca pot fii intelesi si se pot
asocia numai cu persoane la fel ca ei. In timp, pe parcursul socializarii,
adultii tineri invata beneficiile colaborarii si recunoasterii valorii proprii
fiecarei persoane. Narcisicii nu o fac niciodata. Ei raman fixati in stadiile
timpurii ale vietii. Adolescentii au nevoie de admiratie, atentie, afirmare, ei
trec printr-o faza tranzitorie care le creeaza un sens al valorii interioare. Narcisicii
raman dependenti de altii pentru a-si confirma stima de sine si increderea in
sine. Ei sunt fragili si fragmentati, foarte susceptibili la critica, chiar
daca aceasta este numai imaginara. Copiii se simt indreptatiti sa ceara un
tratament preferential, sa primeasca un raspuns pozitiv cererii lor
nerezonabile de a fi tot timpul prioritari, speciali. Copiii ies din acest mod de a se comporta pe
masura ce dezvolta empatie si respect pentru limite, pentru nevoile si
dorintele celorlalti. Din nou, narcisicii nu sunt niciodata maturi in acest
sens. Copiii, ca si adultii narcisici, sunt "exploatatori interpersonali", ii
folosesc pe ceilalti pentru ei. Pe parcursul primilor sase ani de viata copiii
sunt lipsiti de empatie. Ei sunt incapabili sa se identifice cu, sa recunoasca
sau sa accepte sentimentele, nevoile, preferintele, prioritatile si alegerile
celorlalti. Si adultii narcisici si copiii sunt invidiosi pe ceilalti si
cateodata incearca sa raneasca sau sa distruga cauzele frustrarii lor. Si unii
si ceilalti se comporta arogant, cu trufie, se simt superiori, omnipotenti,
omniscienti, invincibili, imuni, "mai presus de lege" si omniprezenti (gandire
magica), se infurie cand sunt frustrati, contrazisi, provocati sau confruntati.
Narcisicii cauta sa isi legitimizeze comportamentul copilaresc si lumea lor mentala
infantila ramanand copii, refuzand sa se maturizeze, sa creasca, evitand ceea
ce inseamna sa fii adult si fortandu-i pe ceilalti sa ii accepte ca pe un
vesnic copil, un Peter Pan.
- Cate ceva despre psihanaliza
- Tulburarile de anxietate
- Tulburarea obsesiv compulsiva
- Tulburarea de stres post traumatic
- Atacul de panica
- Fobiile specifice si fobia sociala
- Anxietatea generalizata
- Dismorfofobia, o oglinda exagerata
- Intrebari si raspunsuri despre psihoterapie si consiliere psihologica
- Singuratatea la copii
- De ce refuza sa creasca persoanele narcisiste?