Mic dictionar de Psihologie si Psihiatrie

Afectiune psihica

O afectiune psihica este o boala cu manifestari psihologice si comportamentale, acestea asociindu-se cu suferinta semnificativa si cu afectarea functionarii socio-profesionale.

Fiecare afectiune este descrisa de o serie de simptome, semne caracteristice, ce se manifesta o anumita perioada de timp. Simptomele sunt deseori privite ca indicatori ai unei afectiuni psihice atunci cand sunt persistente si intense, dar un simptom izolat, chiar daca are aceste doua caracteristici (persistent si intens) nu indica in mod necesar boala.

Poate ca ati auzit de termenii de "nevroza" si "psihoza", termeni utilizati in mod traditional pentru a desemna principalele categorii diagnostice. Nevrozele includ un grup de tulburari caracterizate de anxietate, o stare generala de nefericire si un comportament inadaptat, tulburari care permit persoanei sa functioneze, dar nu la intreaga sa capacitate.

Psihozele includ tulburari psihice mai grave, in cadrul carora comportamentul persoanei si procesele sale de gandire sunt afectate intr-un grad care poate duce la pierderea contactului cu realitatea, la incapacitatea de a face fata nevoilor sale zilnice. Aceste doua grupe mari de tulburari nu sunt categorii principale in manualele actuale de diagnostic.

Anorexia nervoasa

Anorexia a fost descrisa si denumita astfel in 1868 de medicul William Gull, care a subliniat cauze psihologice, necesitatea de a reface greutatea si rolul familiei.

Anorexia nervoasa se caracterizeaza prin refuzul de a mentine o greutate corporala minima, individul fiind foarte speriat de luatul in greutate, avand o deteriorare important a perceptiei conformatiei sau dimensiunilor corpului sau.

Debutul starii se situeaza de obicei in adolescenta, cel mai adesea intre 16-17 ani. Incepe in general cu eforturile obisnuite de a mentine o dieta ale unei fete care are un oarecare exces de greutate la acel moment. Trasaturile psihologice centrale sunt ideile prevalente despre corp, forma, greutate, o frica de a fi gras si o urmarire neincetata a unei greutati corporale scazute.

Urmarirea scopului de a slabi poate lua mai multe forme, fie mananca putin si evita in special glucidele, fie isi fixeaza limite zilnice de calorii. Unele incearca sa realizeze pierderi in greutate prin inducerea vomei, gimnastica excesiva si purgative. Pacientele sunt adesea preocupate de ganduri despre mancare si uneori le face placere sa gateasca mancaruri complicate pentru alte persoane.

Aproape 50% din persoanele cu anorexie nervoasa au episoade de supraalimentare necontrolata, uneori denumita ca “a manca cu lacomie” (binge eating) sau bulimie. Acest comportament devine mai frecvent cu inaintarea in varsta. Excesele sunt urmate de remuscari si eforturi intense de a pierde in greutate. Daca alte persoane ii incurajeaza sa manance, devin adesea refractari; ei pot ascunde mancarea sau pot sa vomite pe ascuns imediat ce pranzul s-a terminat.

Amenoreea este o trasatura important. Se produce timpuriu in dezvoltarea starii si in aproximativ 1/5 din cazuri precede pierderea evidenta in greutate. Unele cazuri sunt vazute initial de medici ginecologi si endocrinologi mai curand decat pentru tulburari de alimentatie.

Sunt frecvente tulburari depresive, labilitatea dispozitiei si izolare sociala.

Anorexia nervoasa se asociaza de obicei cu lipsa interesului sexual.

Secundar infometarii apar simptome si semne importante ca: sensibilitate la frig, constipatia, tensiune arteriala scazuta, bradicardia si hiportermia.

Anxietatea de separare

Teama de separare de figura principala de atasament reprezinta un comportament firesc, comun tuturor copiilor in primii ani de viata.

Trasatura clinica esentiala a anxietatii de separare este calitatea reactiei emotionale a copilului la separarea de figura principala de atasament (mama sau alta persoana care ingrijeste copilul). Reactia emotionala are intensitate si manifestari variate in functie de varsta copilului. Diagnosticul de anxietate de separare nu se pune decat dupa varsta de 10-13 luni si numai daca intensitatea si persistenta manifestarilor este severa, cu o durata de cel putin 4 saptamani.

Copilul cu anxietate de separare este ingrijorat si nelinistit cand anticipeaza despartirea, apoi urmeaza proteste prin plans, tipat, apatie. Unii copii au un somn nelinistit cu vise terifiante si pavor nocturn, au acuze somatice diverse, uneori foarte importante (dureri de cap, de stomac, febra, varsaturi si scaune diareice). Copilul mai mare, care a avut deja experienta primei separari, poate avea “ganduri negre” ca s-a intamplat ceva rau parintilor, poate refuza sa se mai duca la scoala de teama ca li se poate intampla ceva rau celor dragi, refuza sa mai plece de acasa.

Copiii cu o varsta mai mica de 8 ani prezinta mai des teama ca s-ar putea intampla ceva rau parintilor in lipsa lor si atunci refuza sa doarma singuri sau sa plece fara ei in alta parte sau sa fie lasati singuri. Ei au mai des cosmaruri si tulburari de somn sau tulburari neurovegetative.

Copiii de 9-12 ani isi exprima cel mai des teama si nelinistea in momentul despartirii, iar cei de 13-16 ani refuza sa plece de acasa si sa mearga la scoala de teama de a nu pleca de langa parinti si prezinta acuze somatice.

Tratamentul acestei tulburari cuprinde tehnici educationale, tehnici de psihoterapie si uneori este necesara si interventia psihofarmacologica.

Webitude