De ce refuza sa creasca persoanele narcisiste?

De ce refuza narcisicii sa creasca? De ce amana sa-si traiasca viata inevitabila de adult, considerand-o a fi o experienta dureroasa care trebuie evitata platind un pret scump in defavoarea cresterii personale si auto-realizarii ca individ? Pentru ca a ramane esential un copil este o stare care ii hraneste toate nevoile si apararile narcisice.

Narcisismul patologic este o aparare timpurie impotriva abuzului si traumei, care apare de regula in copilarie sau in adolescenta timpurie. Astfel, narcisismul este intotdeauna impletit cu emotiile, deficitele cognitive, si felul de a vedea lumea ale unui copil sau adolescent abuzat. A spune "narcisic" inseamna a spune "copil abuzat, traumatizat". Este important sa stim ca rasfatul exagerat, supraevaluarea, idolatrizarea copilului sunt tot forme de abuz parental. Nu exista nimic mai gratificant narcisic decat admiratia si adulatia pe care unii copii precoce le primesc ("copiii minune"). Narcisicii care sunt rezultatele rasfatului excesiv, ale posibilitatii de refugiu permanent, devin dependenti de acestea.

Bebelusul simte ca este centrul universului, ca este cel mai important, ca este omnipotent. In aceasta faza a dezoltarii, parintii sunt perceputi ca nemuritori, atotputernici, ca exista numai pentru a implini nevoile bebelusului, pentru a-l proteja si a-l hrani. Bebelusii se vad pe sine, dar si pe ceilalti intr-un mod imatur, idealizat. Aceasta etapa se numeste narcisim primar in psihanaliza.

In mod inevitabil, conflictele care apar in decursul vietii conduc catre un anumit grad de deziluzionare. Daca acest proces este abrupt, inconsistent, imprevizibil, capricios, arbitrar sau intens, atunci ranirile pe care le suporta stima de sine a copilului pot fi severe si deseori ireversibile. Mai mult decat atat, atunci cand suportul empatic crucial pe care ni-l ofera cei care ne ingrijesc (parintii sau alte persoane substitutive, obiectele primare in psihanaliza) lipseste, sentimentul propriei valori si cel al stimei de sine din viata adulta tind sa fluctueze intre supraevaluare (idealizare) si subevaluare, devalorizare, atat de sine cat si a altora.

Adultii narcisici sunt considerati a fi rezultatul unei dezamagiri profunde, al unor deziluzii radicale fata de persoanele semnificative din viata lor in perioada copilariei. Adultii sanatosi accepta in mod realist faptul ca au anumite limite si pot face fata cu succes dezamagirilor, retragerilor, esecurilor, criticilor si deziluziilor. Propria lor valoare cat si stima de sine sunt constante si pozitive, nu sunt afectate in permanenta in mod substantial de catre evenimentele externe.

Narcisismul primar este in psihologie un mecanism de aparare comun in primii ani de viata (de la sase luni la sase ani) si are scopul de a proteja copilul de inevitabilele raniri si temeri care sunt implicate in procesul de separare-individuatie (procesul prin care bebelusul devine o entitate separata si individuala) al dezvoltarii.

Narcisismul secundar sau patologic este un mod de a gandi si a se comporta in perioada de adolescent sau de adult care implica infatuare, obsesia de sine si excluderea celorlalti. Narcisimul se manifesta prin urmarirea permanenta a gratificarii personale, a obtinerii atentiei, prin dominanta sociala si ambitia personala, laudarosenie, lipsa sensibilitatii fata de ceilalti, lipsa empatiei si/sau dependenta excesiva de ceilalti in viata de zi cu zi.

Narcisismul patologic se afla in centrul tulburarii de personalitate narcisica.

Atunci cand un individ (la orice varsta) intampina un obstacol insurmontabil in progresul de la un stadiu la altul al dezvoltarii personale, va regresa la etapa infantila narcisica mai degraba decat sa intampine obstacolul. In regresie, persoana se poarta copilareste, imatur, simte ca este omnipotenta, judeca gresit puterea sa, subestimeaza provocarile, pretinde a fi cel care le stie pe toate. Sensibilitatea fata de nevoile altora, emotiile pe care le simte pentru ei, se deterioreaza intens, poate deveni intolerabil de arogant, cu tendinte sadice si paranoide si mai presus de orice cauta admiratie neconditionata. Preocuparile narcisicilor includ fantasme, gandire magica si visare diurna, iar in acest mod ei tind sa-i exploateze pe ceilalti si sa-i invidieze.

Functia principala a unui astfel de narcisim secundar reactiv si trecator este de a incuraja individul sa se angajeze intr-un tip de gandire magica pentru a "goni" problema, a o "vraji" , sau a o intampina de pe o pozitie de omnipotenta. O tulburare de personalitate apare atunci cand atacurile repetate asupra obstacolului continua sa esueze - in special cand esecurile recurente au loc in stadiile de formare a personalitatii (zero - sase ani).

Contrastul dintre lumea fantastica ocupata (temporar) de individ si cea reala in care continua sa fie frustrat este prea acut pentru a-i face fata pentru mult timp. Disonanta duce la decizia inconstienta de a trai in lumea fanteziei, a grandiozitatii in mod "justificat".

Narcisicul esueaza in a-i vedea pe ceilalti (oameni, situatii) ca fiind alcatuiti din elemente bune si rele. Ei ori isi idealizeaza obiectul, ori il devalorizeaza. Lucrurile sunt vazute in alb si negru, obiectul este ori bun ori rau. Atributele "rele" sunt intotdeauna proiectate, transferate sau externalizate in alt mod, cele "bune" sunt internalizate pentru a putea sprijini grandiozitatea sa, inflatia narcisismului si a fantasmelor de grandoare, dar si pentru e evita durerea asociata cu deziluzionarea.

Narcisicul cauta sa se alimenteze cu provizii narcisice pe care le foloseste pentru a-si regla auto-suficienta care este deseori fragila si fluctuanta.

Este universal acceptat ca orice copil trece printr-o etapa de separatie de parintii sai si printr-una de individuatie, ca o consecinta a separatiei.

Abuzurile si traumele din copilaria timpurie atrag dupa ele strategii de a face fata si utilizarea anumitor mecanisme de aparare, inclusiv narcisismul. Una dintre strategiile de a face fata este retragerea in interior, cautarea gratificatiei la o sursa sigura, demna de incredere si disponibila oricand, propriul self. Copilul, speriat de respingere si abuz se va retine de la interactiunea cu ceilalti si va apela la fantasme grandioase in care este iubit si isi este auto-suficient. Ranirea repetata poate conduce catre dezvoltarea unei personalitati narcisice.

Sursa tuturor problemelor narcisicilor este faptul ca ei cred ca toate relatiile cu ceilalti oameni sfarsesc invariabil prin umilinta, tradare sau abandon si aceasta credinta este inradacinata din copilaria foarte timpurie de catre parinti si prin experientele pe care le au cu celelalte persoane.

Narcisicul intotdeauna generalizeaza, pentru el interactiunea emotionala si orice fel de interactiune este menita sa sfarseasca intr-un mod nefericit. Sa se ataseze de un loc, de o slujba, de un bun, de o idee, de o initiativa este la fel de dificil cum este sa se ataseze de o persoana si din acest motiv narcisicul evita intimitatea, prieteniile, dragostea, emotiile in general, obligatiile, dedicarea, perseverenta, planificarea, investitiile emotionale sau de orice alt fel. Narcisicii nu pot fi empatici, nu dezvolta niciodata un simt al securitatii sau al placerii.

Copiii reusesc sa "scape" cu trasaturi si comportamente narcisice. Ei ii invidiaza pe ceilalti copii, ii urasc uneori, rivalizeaza cu ei si intra in competitie pentru a-si alimenta narcisismul. Copiii sunt iertati pentru grandiozitatea afisata, pentru ca se cred extrem de importanti, chiar sunt incurajati sa dezvolte astfel de sentimente pentru a-si cladi o stima de sine foarte buna. Copiii isi exagereaza frecvent talentele, deprinderile, relatiile cu altii, trasaturile de personalitate, exact genul de lucruri pentru care narcisicii sunt pedepsiti. Ca parte a unei traiectorii de dezvoltare normala si sanatoasa, copiii sunt la fel de obsedati ca si narcisicii de fantezii de succes nelimitat, faima, omnipotenta, stralucire inegalabila. Adolescentii este de asteptat sa fie preocupati de frumusetea corporala, de performantele sexuale, de iubirea ideala, vesnica.  Ceea ce este normal in primii 16 ani de viata este considerat anormal, patologic, mai tarziu.

Copiii sunt ferm convinsi ca sunt unici si din acest motiv cred ca pot fii intelesi si se pot asocia numai cu persoane la fel ca ei. In timp, pe parcursul socializarii, adultii tineri invata beneficiile colaborarii si recunoasterii valorii proprii fiecarei persoane. Narcisicii nu o fac niciodata. Ei raman fixati in stadiile timpurii ale vietii. Adolescentii au nevoie de admiratie, atentie, afirmare, ei trec printr-o faza tranzitorie care le creeaza un sens al valorii interioare. Narcisicii raman dependenti de altii pentru a-si confirma stima de sine si increderea in sine. Ei sunt fragili si fragmentati, foarte susceptibili la critica, chiar daca aceasta este numai imaginara. Copiii se simt indreptatiti sa ceara un tratament preferential, sa primeasca un raspuns pozitiv cererii lor nerezonabile de a fi tot timpul prioritari, speciali.  Copiii ies din acest mod de a se comporta pe masura ce dezvolta empatie si respect pentru limite, pentru nevoile si dorintele celorlalti. Din nou, narcisicii nu sunt niciodata maturi in acest sens. Copiii, ca si adultii narcisici, sunt "exploatatori interpersonali", ii folosesc pe ceilalti pentru ei. Pe parcursul primilor sase ani de viata copiii sunt lipsiti de empatie. Ei sunt incapabili sa se identifice cu, sa recunoasca sau sa accepte sentimentele, nevoile, preferintele, prioritatile si alegerile celorlalti. Si adultii narcisici si copiii sunt invidiosi pe ceilalti si cateodata incearca sa raneasca sau sa distruga cauzele frustrarii lor. Si unii si ceilalti se comporta arogant, cu trufie, se simt superiori, omnipotenti, omniscienti, invincibili, imuni, "mai presus de lege" si omniprezenti (gandire magica), se infurie cand sunt frustrati, contrazisi, provocati sau confruntati. Narcisicii cauta sa isi legitimizeze comportamentul copilaresc si lumea lor mentala infantila ramanand copii, refuzand sa se maturizeze, sa creasca, evitand ceea ce inseamna sa fii adult si fortandu-i pe ceilalti sa ii accepte ca pe un vesnic copil, un Peter Pan.

 
Webitude